Comunicat de presă Conferința de Închidere a Proiectului “Un Start Bun – Încurajarea Educaţiei Timpurii în Comunitatea din Glina”

September 8, 2015 criss3 Arhivă știri

     Comunicat de presă

Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii – Romani CRISS a încheiat în data de 7 septembrie anul curent proiectul „Încurajarea Educaţiei Timpurii în Comunitatea din Glina”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România, printr-o conferinţă ce a avut loc în aceeași dată, în Bucureşti, Sala Barcelona a hotelului Rin Grand Hotel.

În cadrul întâlnirii au participat reprezentanţi ai Instituției Prefectului Ilfov, ai Centrului Județean de Resurse și Asistența Educațională Ilfov, ai ambasadelor, precum şi reprezentanți ai comunității şi organizaţii nonguvernamentale. În cadrul întâlnirii au fost prezentate activităţile implementate, rezultatele obţinute şi posibile soluţii de continuare a proiectului menite să genereze o schimbare în rândul comunității locale.

Scopul proiectului „Un start bun – încurajarea educației timpurii în comunitatea din Glina” a fost înființarea unui centru de educație timpurie pentru copiii romi din comunitatea Glina. Romani CRISS a inaugurat acest centru în luna octombrie 2014 împreună cu partenerii locali, școala şi primăria din Glina. De activitățile educaționale ale centrului au beneficiat 130 de copii cu vârste între 0 și 14 ani.

Proiectul „Încurajarea Educaţiei Timpurii în Comunitatea din Glina” a creat o echipă de profesori, părinți și elevi, care împreună au contribuit la construirea unei comunități bazată pe cunoaştere şi învățare. Iniţiativa implementată de fundația Romani CRISS a fost bine primită în comunitate, întrucât a venit în întâmpinarea unei nevoi reale, cu care comunitatea se confruntă. Dincolo de aspectele educaţionale cu impact clar asupra dezvoltării viitoare a copiilor, echipa proiectului a pus accent şi pe promovarea culturii rome şi pe creşterea stimei de sine a copiilor. În acest sens, s-au realizat colţul romilor, păpuşa romă şi dezbateri cu personalităţi rome. În plus, în cadrul centrului elevii au beneficiat de suport educațional asigurat de o echipă de bază formată din: 2 educatoare, 1 logoped şi 1 psiholog, care au susținut sesiuni de consiliere logopedică, sesiuni de consiliere psihologică şi sesiuni de dezvoltare a vocabularului.

Nu în ultimul rând, în cadrul proiectului ne-am concentrat atenţia asupra nevoilor părinţilor romi, asigurând prezenţa unui mediator sanitar şi a unui medic, care au oferit servicii de mediere sanitară şi consultaţii medicale care să crească gradul de conştientizare asupra dreptului de a accesa servicii sanitare.

Cea mai recentă activitate implementată în cadrul proiectului a fost organizarea unei tabere de vară desfășurată la Predeal și în cadrul căreia au participat 30 de copii. Tabăra a avut drept scop dezvoltarea personală a participanţilor, prin dobândirea de informaţii cu privire la cultură, un stil de viaţă sănătos şi experienţa unei lumi în afara comunităţii în care trăiesc prin intermediul unor exerciții outdoor precum şi a unui program complex de educație non-formală, menit să dezvolte munca în echipa, colaborarea și autocunoașterea.

Pentru orice alte detalii suplimentare ne puteţi contacta la telefon 021 310 70 70, sau email office@romanicriss.org, Persoană de contact Marian Mandache.

 

 IMG_0709

 

 

Comments are currently closed.